Cum sa slabesti fara sa tii dieta

Cele mai multe diete sunt fie plictisitoare si monotone, fie prea complicate – oricum ar fi, iti dau multe batai de cap, iar partea cea mai neplacuta este ca efectul yoyo nu este deloc un mit. Daca nu urmezi un plan clar de mentinere dupa o astfel de dieta stricta, riscul de a pune la loc toate kilogramele date jos creste, ba chiar te poti pricopsi cu un surplu si mai mare. In plus, exista unele diete atat de nesanatoase incat iti dau organismul peste cap si iti incetinesc metabolismul, astfel incat in viitor iti va fi mai greu sa slabesti.
Un studiu australian publicat in Jurnalul de Medicina New England demonstreaza ca persoanele care tin o dieta extrema reusesc, intr-adevar, sa slabeasca semnificativ, unii dintre participantii la studiu reusind sa dea jos 14% din greutatea lor in doar 2 luni si jumatate, insa s-au confruntat cu efecte adverse. Cea mai neplacuta parte a fost cand li s-au facut analizele si s-a descoperit ca nivelul crescut al unor hormoni precum insulina, leptina (responsabila de apetit) si grelina (responsabil de senzatia de foame) ii faceau sa manance mai mult dupa incheierea dietei.


Ce trebuie sa faci pentru a slabi sanatos si a nu te mai ingrasa niciodata? Urmeaza regulile de nutritie si stil de viata de mai jos:
•Limiteaza consumul de alimente hipercalorice (grasimi, dulciuri, fast food), insa nu-ti refuza mici placeri culinare din cand in cand. Senzatia ca un aliment iti este complet interzis duce la frustrare si, cel mai probabil, cu prima ocazie il vei devora in cantitati uriase. Permite-ti din cand in cand o prajitura cu ciocolata sau o friptura bine condimentata, dar nu mai des de o data pe saptamana!
•Transforma cina intr-un ritual placut si renunta la mancatul in fata calculatorului sau televizorului. Pune salata intr-un bol dragut, aranjeaza masa si savureaza fiecare imbucatura. Privitul la televizor te face sa mananci mai mult, intrucat nu mai acorzi atentie gestului de a duce furculita la gura, ci emisiunii tale preferate. Dupa masa, iti poti acorda si cateva minute de ragaz in fata televizorului sau calculatorului!
•Micsoreaza portiile, ajungand sa nu mananci niciodata mai mult decat ai nevoie pentru a te simti satul. Cei mai multi dintre noi mancam mai mult decat trebuie. Poti citi aici un ghid pentru portiile tale de mancare: http://www.slabsaugras.ro/cum-sa-ti-masori-corect-portiile-de-mancare-art-3840.html
•Fa miscare in fiecare zi si asigura-te ca ai un stil de viata cat mai dinamic! Urca scarile, mergi la cumparaturi, fa plimbari rapide, inscrie-te la o sala de aerobic, danseaza in club cu prietenii, patineaza – poti gasi o multime de modalitati distractive de a face miscare zilnic!
 
.